(1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.
(2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.
1. O altă formă ordinară pe care o poate îmbrăca testamentul, alături de testamentul olograf, şi pe care testatorul o poate alege liber, este testamentul autentic. Norma analizată defineşte testamentul autentic ca fiind testamentul autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat.
2. în categoria persoanelor învestite cu autoritate publică de către stat considerăm că pot fi incluşi avocaţii, întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, republicată, … Citește mai mult activitatea avocatului se realizează, printre altele, şi prin redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare.
3. Nu putem împărtăşi opinia conform căreia autentificarea poate fi realizată şi de secretarii consiliilor locale orăşeneşti sau comunale unde nu funcţionează birouri notariale (o se vedea, în sensul acestei opinii, I. Genoiu, loc. cit., p. 42), întrucât atribuţiile acestora sunt strict şi limitativ prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată, normă potrivit căreia secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici vor îndeplini, la cererea părţilor, următoarele acte notariale: a) legalizarea semnăturilor de pe înscrisurile prezentate de părţi; b) legalizarea copiilor de pe înscrisuri, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată. Ca atare, textul nu prevede atribuţia autentificării de testamente, operaţiune ce presupune atestarea identităţii părţilor, a conţinutului înscrisului prezentat. Secretarul consiliului local are doar rolul de a atesta că semnătura aplicată pe un înscris aparţine celui care a întocmit actul ori celui care pretinde că a semnat actul; că o copie a unui înscris, altul decât sub semnătură privată, cum ar fi un act autentic, este conform cu originalul. Atribuţia autentificării testamentului de secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu este prevăzută printre atribuţiile acestuia nici de art. 117 din Legea nr. 215/2001, republicată.
4. Acest fel de testament este avantajos, deoarece nu trebuie să fie scris de testator, este mai puţin supus contestaţiilor, din moment ce are girul unei autorităţi competente, nu se creează impedimente în dovedirea testamentului în cazul distrugerii sau sustragerii lui, deoarece acesta se redactează în două exemplare, din care un exemplar rămâne autorităţii competente (notar public), există un risc mai mic ca testamentul să cuprindă dispoziţii confuze, neclare, care să impună interpretare din partea instanţei de judecată, existenţa testamentului poate fi cunoscută de cel interesat la data morţii testatorului, întrucât testamentul autentic se înscrie obligatoriu în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic. Prin urmare, spre deosebire de testamentul olograf, testamentul autentic poate fi folosit şi de persoana care nu ştie carte ori, deşi ştie, nu poate să scrie sau să semneze din cauza bolii, infirmităţii sau oricăror alte împrejurări. Principalul dezavantaj este însă că nu poate fi ţinut secret. De asemenea, întocmirea unui asemenea testament presupune cheltuieli mari, materiale şi de timp în scopul autentificării testamentului.
5. Testamentul se poate redacta fie la biroul notarului public, fie la domiciliul testatorului, când acesta nu se poate deplasa.
6. Testamentul poate fi redactat fie de notarul public, fie de testator sau de o terţă persoană şi prezenta ulterior notarului spre autentificare.
7. Testamentul se redactează în limba română, însă notarul poate proceda şi la autentificarea unui testament întocmit într-o limbă străină pe care o cunoaşte sau de al cărui conţinut a luat cunoştinţă prin intermediul unui interpret. în acest sens sunt dispoziţiile art. 48 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 36/1995, republicată, conform cărora actele redactate de părţi şi prezentate pentru efectuarea operaţiunilor notariale vor fi în limba română. La cererea justificată a părţilor, notarul public poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părţi într-o altă limbă decât cea română, numai dacă notarul instrumentator cunoaşte limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română şi semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar.
8. Ceea ce este esenţial este prezenţa personală a testatorului în faţa notarului (datorită caracterului personal al testamentului), care îl va întreba pe testator dacă dispoziţiile cuprinse în testament reprezintă ultima dorinţă a testatorului, punându-l să semneze testamentul, după care se va proceda la autentificarea lui printr-o încheiere semnată de notar.
9. Testamentul autentic este lovit de nulitate pentru lipsă de consimţământ atunci când testatorul era în imposibilitate de a vorbi în momentul autentificării şi când se constată că, în urma unor profunde şi violente tulburări intelectuale, nu putea să exprime prin semne nedubioase afirmaţia că testamentul este al său şi că cele cuprinse în el erau din libera sa voinţă şi mulţumire (C. Hamangiu, Codul civil adnotat, voi. II, p. 283, nr. 3).
10. Nu este obligatoriu ca testatorul să fie însoţit de martori, cu excepţia cazului în care testatorul nu poate semna, indiferent de motiv. Norma cuprinsă în alin. (2) deschide testatorului numai o simplă posibilitate de a fi asistat de unul sau doi martori, rămânând la libera sa apreciere să decidă dacă va fi sau nu însoţit de martori. Desigur, asistarea constituie o facultate, şi nu o obligaţie, rolul acestora fiind acela de a atesta prezenţa testatorului în faţa notarului public, faptul că testatorul a declarat că dispoziţiile cuprinse în testament constituie voinţa sa, că această voinţă a fost liber exprimată, că testatorul a semnat personal în faţa notarului public ori că nu a putut semna din pricina bolii, infirmităţii, altor asemenea cauze, că această menţiune, inserată de notarul public în încheierea de autentificare, a fost citită de notar testatorului.
11. Competenţa autentificării unui testament autentic făcut pe teritoriul României aparţine oricărui notar public din ţară, indiferent de domiciliul testatorului, excepţiile de la competenţa generală prevăzute de art. 10 din Legea nr. 36/1995, republicată, fiind de strictă interpretare şi limitată aplicare, respectiv numai situaţiilor expres enunţate de text (potrivit art. 10 din Legea nr. 36/1995, republicată, în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare:
a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre birourile notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă; c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata; d) eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public în al cărui birou se află originalul acestora).
12. S-a afirmat că ceea ce conferă valabilitate unui testament autentic este luarea consimţământului testatorului anterior morţii sale, astfel că în caz de boală, când notarul se deplasează la domiciliu, este de ajuns ca notarul să ia consimţământul testatorului pe când era încă în viaţă, autentificarea testamentului fiind o chestiune de redactare materială, putând fi făcuta şi ulterior, chiar după moartea testatorului (C. Hamangiu, Codul civil adnotat, voi. II, p. 283, nr. 6).
13. Suntem de părere că testatorul trebuie să fie în viaţă şi la momentul autentificării testamentului. Aceasta rezultă din cuprinsul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată, care prevede semnarea de către părţi a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat şi posibilitatea fiecărei părţi de a solicita un exemplar original al actului. întrucât părţile semnează actul autentificat, rezultă că această operaţiune nu poate avea loc ulterior decesului testatorului, chiar dacă consimţământul acestuia s-a luat în timpul vieţii sale.
14. Testamentul autentic lovit de nulitate pentru nerespectarea formei autentice poate fi valabil ca testament olograf, dacă este scris, semnat şi datat de testator.